vineri, 29 iulie 2011

S-a încheiat sesiunea 2011 pentru persoane fizice

 Începînd cu 15 iulie a.c., Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Piteşti a anunţat închiderea depunerii cererilor de finanţare pentru Programul Casa Verde - persoane fizice, sesiunea 2011, finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Casa Verde este denumirea populară a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire.

În Regiunea 3 Sud Muntenia, programul a avut un mare succes, astfel că, în ziua închiderii sesiunii, la ultima raportare către AFM, ora 12, erau înregistrate un total de 3.460 dosare, după cum urmează: Argeş - 721, Călăraşi - 421, Dîmboviţa - 470, Giurgiu - 818, Ialomiţa - 194, Prahova - 376, Teleorman - 460.

Panourile solare, cele mai solicitate
 

Potrivit directorului executiv adjunct al ARPM Argeş, Sorina Marin, în ceea ce priveşte judeţul Argeş, în 2011 s-a constatat o creştere a interesului cetăţenilor în vederea înscrierii în acest program, concretizat prin numărul mare de dosare înregistrate la sediul ARPM Piteşti, într-un timp foarte scurt. În perioada 1 iunie - 15 iulie s-au înregistrat 721 dosare, depăşindu-se numărul de înscrieri cu 301 faţă de sesiunea din 2010 (420 dosare), reprezentînd un procent de creştere de aproximativ 60%. Suma destinată programului în judeţul nostru este de 3.010.128 lei, suficientă pentru aproximativ 500 de dosare.  În 2011, din totalul de 721 dosare, beneficiarii programului au aplicat într-un număr de 688 pentru panouri solare, 23 pentru centrale termice pe peleţi, tocătură lemnoasă şi 10 pentru pompe de căldură. Programul, care se adresează exclusiv persoanelor fizice, constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru Mediu, în funcţie de tipul instalaţiei, astfel: pînă la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare; pînă la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de căldură; pînă la 6.000 lei pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

Analiza actelor durează cîteva luni

Practic, 90% din suma necesară achiziţionării şi montării panourilor este suportată de stat şi restul de 10% de beneficiar. În 2010, s-au depus 420 dosare, din care 399 au aplicat pentru panouri solare, 14 pentru centrale termice pe peleti şi 7 pentru pompe de căldură. În ce priveşte circuitul dosarelor, acestea sînt înregistrate într-un program special conceput pentru a nu favoriza pe nimeni, cu respectarea ordinii înregistrării cererilor, pe principiul „primul venit, primul servit“. Dosarele se transmit la Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea analizării şi stabilirii eligibilităţii. Din experienţa sesiunii 2010 şi avînd în vedere volumul mare de dosare înregistrate în 2011, analiza stabilirii eligibilităţii durează cîteva luni. După ce dosarele sînt considerate eligibile de Comisia de analiză, răspunsurile admis/respins se afişează pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Urmează întocmirea contractelor de finanţare între AFM şi beneficiar, se transmit şi se semnează la sediul ARPM Piteşti şi timp de un an beneficiarul are vreme necesară să implementeze proiectul. După ce lucrările au fost finalizate, conform Ordinului 1274/2011, beneficiarul întocmeşte dosarul de decontare, îl depune la sediul ARPM Piteşti, dosarul se va transmite la finanţatorul programului, respectiv AFM, în vederea analizei tehnico-economice şi decontarea finanţării. De la înregistrarea dosarului de decontare la sediul AFM şi pînă la primirea în cont a finanţării durează maximum o lună şi 15 zile. Se decontează cheltuielile realizate după data semnării contractului de finanţare. Anul trecut, în judeţul nostru, din cele 420 de solicitări, 223 au fost aprobate, restul sînt în analiză, şi 100 dosare  au primit  finanţarea de la AFM.

Vrei sa fii la curent cu articolele publicate ? ABONEAZA-TE ACUM ! Nu te costa nimic

comentarii

0 Responses to "S-a încheiat sesiunea 2011 pentru persoane fizice"

Trimiteți un comentariu