miercuri, 16 martie 2011

Inscriere program Casa verde 2010 - 2011


Programul "Casa Verde" început la data de 1 iulie 2010 continua si pentru anul 2011.

"Casa Verde " este al doilea proiect de succes al Fondului de Mediu, alături de programul Rabla, ambele având impact direct asupra cetăţeanului.

Bugetul alocat pentru 2011 se preconizeaza la 100 milioane de lei,fiind distribuit pe judete in functie de numarul de locuitori.

De la data de 1 iulie 2010, Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, denumit popular Programul "Casa Verde" este operaţional, iar persoanele fizice îşi pot depune dosarele de finanţare nerambursabilă si pentru 2011 la agenţiile judeţene de mediu din localităţile unde domiciliază.
Bugetul alocat Programului pentru anul 2010 este de 110 milioane lei, fiind distribuit la nivelul fiecărui judeţ, în funcţie de numărul de locuitori al acestuia şi poate fi consultat în anexa comunicatului de presă.
Scopul acestui Program este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră.
Prin finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, se încurajează utilizarea sistemelor care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante.
Programul, care se adresează exclusiv persoanelor fizice, constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru mediu, în funcţie de tipul instalaţiei, astfel:

  • până la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare;
  • până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de căldură;
  • până la 6.000 lei pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

În cadrul acestui Program, poate aplica solicitantul care îndeplineşte următoarele condiţii:

  • este persoană fizică care îşi are domiciliul pe teritoriul României;
  • este proprietar/coproprietar al imobilului pe/în care se implementează proiectul; imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
  • nu are obligaţii restante la bugetul de stat, bugete locale, conform legislaţiei naţionale în vigoare;
  • în activitatea desfăşurată anterior începerii proiectului nu a încălcat dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului.

- cerere de finantare nerambursabila, completata prin tehnoredactare computerizata si semnata de solicitant, in original (v. anexa 2)
- declaratie pe propria raspundere a solicitantului, completata si semnata de catre solicitant, in orginal (v. anexa 3)
- copie dupa actul de identitate al solicitantului
- extras de carte funciara care sa ateste dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului pe/in care se va realiza proiectul, in original, sau autorizatie de construire emisa solicitantului, in copie legalizata pentru imobilele aflate in constructie, valabile la data depunerii
- certificat de atestare fiscala privind plata obligatiilor la bugetul local, in original, valabil la data depunerii dosarului de finantare, eliberat de catre organele competente de pe raza carora isi are domiciliul solicitantul
- adeverinta privind existenta contului bancar al solicitantului finantarii, emisa de o banca comerciala, in original
- un plic pe care se va completa numele si adresa completa a solicitantului, titlul programului: "Programul privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire", precum si sesiunea de depunere.

Oferte prin programul Casa Verde.

Va invitam sa studiati oferta noastra de panouri solare ce cuprinde o gama variata de modele de panouri termice si fotovoltaice la preturi avantajoase. Toate panourile solare pe care le comercializam sunt de cea mai buna calitate si sunt insotite de certificatul de garantie al producatorului.

Oferta noastra de panouri solare este variata si permite clientilor obtinerea celei mai bune variante. Pentru toate instalatiile solare va asiguram montaj.

 

Vrei sa fii la curent cu articolele publicate ? ABONEAZA-TE ACUM ! Nu te costa nimic

comentarii

0 Responses to "Inscriere program Casa verde 2010 - 2011"

Trimiteți un comentariu